Nu mai auzisem nimic de Enis Batur înainte de a citi “Amara cunoaștere”; acum, nu m-aș mai sătura să aud.  Autorul/naratorul/personajul se află într-o călătorie, dar el călătorește în două feluri. Pe de-o parte, tradițional – își cumpără un bilet până la Paris. Dar în celălalt mod... este în Franța, în Spania, în Turcia, acum, atunci, mâine, acum câtiva ani. Mintea lui merge mai departe decât picioarele. Și nu se mai oprește, decât pentru o clipă, din vreme-n vreme, cât pentru o pauză în gară, între trenuri.

Ce mi-a plăcut: roman fotografic de excepție, cu câteva monologuri introspective foarte bune.

Ce nu mi-a plăcut: fiindcă personajele și perspectiva se schimbă cu viteza cu care se schimbă imaginea unui oraș văzut dintr-o mașină în mers, poate deveni obositor. A nu se savura dintr-o înghițitură – nu așa funcționeză cărțile cu adevărat bune.