Citind Ulysses a lui James Joyce și remarcând numărul mare de figuri evreiești ce populează această carte a cărei acțiune se petrece într-o singură zi, în Dublin, Gerry McDonell dezvoltă o afinitate aparte față de toți evreii irlandezi din secolul al XIX-lea. Se documentează din anale, din cataloage și registre de stare civilă și descoperă o seamă de povești interesante despre viața unora dintre ei, ba chiar și despre modul în care au plecat din lumea aceasta. 

Așa iau naștere, rând pe rând, plachetele de versuri: Mud Island Elegy, în care McDonell, imitând parcă epitafurile de pe crucile din Săpânța, redă vocea câtorva evrei înmormântați în cimitirul Ballybough ce parcă nu-și pot afla liniștea decât spunându-și, din morminte, povestea de viață și moarte; Lost and Found, în care un „jidov rătăcitor” meditează la mitul Păsării Phoenix și la cel al jertfei numită „a arderii de tot” sau a holocaustului, tipică tradiției biblice iudaice; și Mud Island Anthology, o ediție adăugită a cărții Mud Island Elegy, în care vocile unor irlandezi neevrei, țin isonul evreilor în preajma cărora și-au trăit viața. De asemenea, mai scrie și eseul Jewish Influence in Ulysses și proza Martin Incidentlly. 

Poeziile lui Gerry McDonell despre evreii irlandezi au două atuuri principale. Primul este acela că, fiind scrise la persoana I, ca și cum într-adevăr morții vorbesc din morminte și de dincolo de timp, produc un fior pe șira spinării ce se încheie adeseori cu un zâmbet scurt în colțul gurii, ca la filmele din seria Scary Movie, iar al doilea este acela că, puse cap la cap, recreează o lume dispărută demult, astfel încât cititorul poate retrăi la rândul său atmosfera din Dublinul secolului al XIX-lea, în care evrei și neevrei trăiau într-un climat de aparentă armonie, descris mai realist print-o stare de toleranță dictată mai ales de interese materiale, dat fiind că evreii au fost dintotdeauna cei mai iscusiți negustori, semănând în jurul lor prosperitate și bunăstare.