Poeta și prozatoarea Moni Stănilă, născută în județul Timiș, dar stabilită de mai mulți ani la Chișinău, s-a remarcat încă de la debutul său, cu volumul Pastoi paravoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress Charmides, 2009), prin maniera unică de a împleti în scrierile sale, pasiunea pentru teologie, domeniu căruia i s-a dedicat în anii studiilor de licență și master, și cele mai noi tendințe literare, asigurându-și astfel locul în panoplia douămiismului românesc. Volumului de debut i-au urmat cărțile: Sagarmatha (2012, poezie), Al 4-lea (2013, roman), Colonia fabricii (2015, poezie), O lume din evantaie pe care să nu o împarți cu nimeni (2017, poezie), Războiul solomonarilor (2018, roman pentru copii), Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (2019, biografie romanțată) și Țipă cât poți (2020, roman).
Cea mai recentă carte a sa este un nou volum de poezie, intitulat „Ale noastre dintru ale noastre.” Titlul este o parafrază după replica liturgică, „Ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”, care se folosește în cultul creștin ortodox pentru a sublinia faptul că darurile aduse de creștini pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, sunt închinate lui Hristos, fiind luate din darurile pe care Acesta le-a oferit mai înainte credincioșilor săi. Parafraza însă își propune aici mai degrabă să atragă atenția asupra pericolului care-i pândește pe creștini, anume acela de a uita, din cauza egoismului și a unei exagerate stime de sine, că obiectul sau destinatarul darului este Hristos, și nu sinele său.
Volumul este structurat în două părți, un preambul de o mai mică dimensiune, intitulat vom fi mai înalți la ieșire și corpul de bază, Ale noastre dintru ale noastre, nouă ne-am adus de toate și doar pentru noi. În cadrul primei părți, poeta își propune să ne înfățișeze o zi obișnuită din viața sa, care începe la ora șase dimineața, cu nelipsita fugă după troleu, și se încheie în miez de noapte, cu fireasca meditație la mersul lumii și al vieții. Numai că între aceste două momente se desfășoară o adevărată cursă cu obstacole pentru realizarea tuturor sarcinilor propuse sau necesare, în care obstacolele sunt constituite dintr-o paletă largă și variată de forme prin care omul ține să își afirme și să își cultive autonomia față de Dumnezeu: goana nebună după achiziții, tendința de a își satisface toate poftele, de a frauda, de a fura, de a minți și chiar mai grav, de a se minți pe sine. În corpul de bază al volumului, asistăm la o nouă confesiune a dogmatistei, în sensul că poeta alege să își pună sufletul pe masă, în văzul lumii, să își mărturisească toate păcatele, temerile și zbaterile, dar și mulțumește pentru momentele de revelație, ca într-o spovedanie publică, așa cum se obișnuia în bisericile și catacombele creștinismului primar.
Așadar, cu noul său volum de poezie, Moni Stănilă realizează o nouă mărturisire de credință, chemând totodată și pe cititori să i se alăture în demersul de a-L mărturisi pe Iisus Hristos lumii, mai ales acestei lumi în curs de secularizare și desacralizare.
