Al-Ghazali a fost unul dintre marii teologi musulmani de rit sunnit, fiind totodată filozof, jurist și mai mult decât orice, mistic, ce a trăit și predicat în a doua jumătate a secolului XI și începutul celui de-al XII-lea. Lucrarea sa, Alchimia fericirii, își propune să fie, în primul rând, un îndreptar de viață înbunătățită, bine plăcută Profetului Mahommed.
Cititorul creștin va sesiza de bună seamă că în ceea ce privește elementele de mistică, prin care se caută cunoașterea de sine, cunoașterea lui Dumnezeu și mai cu seamă iubirea lui Dumnezeu, diferențele dintre cele două religii abrahamice sunt infime, poate chiar inexistente. Cu totul inedit este capitolul referitor la muzică și dans ca ajutoare ale vieții religioase, întrucât surprinde aspecte specifice misticii musulmane. Cu totul surprinzător este, însă, capitolul despre căsătorie de unde reiese că, cel puțin conform Coranului, femeile se bucură de o mare cinste în islam. Știu, realitatea obiectivă din zilele noastre arată cu totul altfel. Discrepanța ivită, de bună seamă ne pună pe gânduri. Tocmai de aceea trebuie să înțelegem că ceea ce vedem astăzi în media, precum și în anumite teritorii musulmane, nu are nimic de a face cu islamul originar, ci sunt o serie de mutații ulterioare care au schingiut la propriu însăși esența unei religii bazată inițial pe iubire, pace și respect.
