Khaled este un băiat palestinian ce trăiește, sub forma unui duh bun, într-o dimensiune spirituală atemporală, în „acel albastru dintre cer și ape unde timpul este numai acum și unde noi suntem veșnicia curgând ca un râu”. Deși viața lui pe pământ are o durată destul de scurtă, murind în pragul adolescenței, în calitatea sa de duh el transgresează deceniile și relatează istoria familiei sale pe durata a patru generații, punând accentul pe cum a trăit aceasta ororile cauzate de atacurile total iraționale ale noului stat, Israel, asupra palestinienilor, despre cum au fost forțați să-și părăsească locuințele, despre violuri și ucideri, despre izolarea în Gaza, despre arestarea tinerilor care încercau să se organizeze în armate de rezistență, despre atacurile care s-au succedat asupra taberei de refugiați și, fapt cu totul nepermis într-un război „civilizat” (dacă poate fi ceva civilizat în război), despre uciderea deliberată a civililor total lipsiți de apărare, în special a copiilor și femeilor.
Cele patru generații ale familie lui Khaled sunt: străbunica, Um Mamdouh, cunoscută drept nebuna posedată de djinul Suleiman (care se dovedește a fi un spirit bun); bunica, Nazmiyeh, cea mai nonconformistă femeie din toată comunitatea, sora acesteia, Mariam, care avea ochi de culori diferite și darul de a vedea în culori spectrele emoționale ale celor dragi și fratele acestora, Mamdouh, care reușește să emigreze mai întâi în Egipt, apoi în Kuweit, iar la final în SUA; mama lui, Alwan și cei 12 frați ai acesteia, dintre care, Mazen, cel mai mare, este luat prizonier de către Israel; și nu în ultimul rând, el, surioara lui, Rhet Shel și verișoara Nur, nepoata stră-unchiului Mamdouh, care moștenea de la stră-mătușa ei, Mariam, atât darul de a vedea culorile emoțiilor, cât și pe acela de a avea ochii de culori diferite.
Deși povestea familiei lui Khaled este presărată cu o mulțime de detalii ce țin de cultura și credințele străvechi ale arabilor în general și ale palestinienilor în special, cum ar fi credința în duhuri bune (îngeri) și rele (djini) și în transmigrarea sufletelor dintr-un corp în altul, romanul funcționând din acest punct de vedere și ca un veritabil tratat de antropologie arabă, accentul rămâne focusat pe conflictul israeliano-palestinian și a modului în care refugiații din Gaza sunt nevoiți să găsească tot felul de metode, care mai de care mai riscante, pentru a supraviețui, cum ar fi săparea unor tunele subterane pentru a comunica cu Egiptul, țară arabă ce susținea cauza palestiniană, în vederea schimburilor de bunuri necesare unei vieți decente.
