Lucian Blaga a spus cândva că „veșnicia s-a născut la sat”, vrând astfel să atragă atenția asupra unor valori perene ce gravitau în jurul unor tradiții seculare și a unor concepții morale  nemuritoare, adevărate porți metafizice spre veșnicie. O vreme această afirmație a făcut mare vâlvă și mai marii lumii și ai culturii românești s-au reorientat către viața rurală, parcă pentru a se încredința de veridicitatea cuvintelor poetului-filosof. Însă, când a venit comunismul, care în nebunia sa a vrut să uniformizeze viața tuturor românilor după șablonul gri-șobolan al mediocrității generalizate, lumea rurală a avut de suferit enorm, fiind amenințată chiar cu dispariția pe anumite zone incomode. Apoi, după căderea acestui regim absurd, satul românesc a avut de înfruntat efectul de reacțiune al unui arc prea întins ce a scăpat din strânsoare și se întoarce cu viteză și vuiet la starea sa inițială. Acum, se pare că viața la țară și-a regăsit stabilitatea și și-a redescoperit tradițiile și valorile „arestate”. Dar se pare că prea puțini mai au azi timp să se uite înspre lumea rurală. 

Cu toate acestea, fotograful Emanuel Tânjală și ziaristul Traian Ungureanu, care în paginile acestei cărți ni se dezvăluie inclusiv ca poet, au găsit cu rost să ne readucă în atenție lumea satului românesc, așa cum arată ea astăzi. Cu plusurile și minusurile sale. Cu contrastele provocate de infiltrarea modernității și a spiritului citadin în datina strămoșească. Cu bucuriile și durerile țăranilor de azi, foarte mulți dintre ei fiind moștenitorii direcți ai celor de odinioară. Cu perpetua alternare dintre muncă și odihnă, ce se desfășoară după o rânduială bine rostuită. Spre surprinderea mea am descoperit zone în care tradițiile sunt din nou la fel de vii și de proaspete ca pe vremea bunicilor, semn că veșnicia a dăinuit la sat în ciuda celor ce au vrut să o distrugă.