Pentru cei care au citit și celelalte romane ale lui Dan Coman, aș spune că în „Aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată” se întâlnesc și se întrepătrund temele din „Căsnicie” cu atmosfera din „Parohia”. Pentru ceilalți, voi fi puțin mai explicit și voi spune că în acest roman sunt prezentate două destine feminine ce se întrepătrund în diferite momente, de fiecare dată sub diferite auspicii, relația lor cunoscând ambii poli ai spectrului relațional, prietenia și ura răsfrântă în trădare.    

Acțiunea romanului se desfășoară într-un decor rural, bucolic și pe alocuri misterios. Deși, „acțiunea” este poate impropriu spus, întrucât oamenii de pe aceste meleaguri misterioase, deși desfășoară activitățile firești ale vieții: merg la muncă, la crâșmă, la târg, la fotbal, par mai degrabă pasivi, lipsiți de voință proprie, captivi într-o repetitivitate absurdă, într-o fatalitate a sorții, într-o imposibilitate de a se apăra în fața valului care-i poartă înspre pierzare. În mod bizar, inclusiv personajele principale, ce par plămădite dintr-un aluat special, sortite unei vieți deosebite, eșuează în aceeași buclă fatalistă. În ceea ce privește maniera narativă în care Dan Coman și-a construit noul  roman, aș zice că aceasta abundă în exprimări poetice, cartea în sine putând fi citită și ca un lung poem în proză, în care ludicul, eroticul și fantasticul se întrepătrund.