TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Viktor Pelevin
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Recunoscut drept unul dintre cei mai spectaculoşi scriitori ruşi contemporani, Viktor Pelevin s-a născut la Moscova în 1962. S-a înscris la Institutul Energetic din Moscova pentru a nu fi obligat să plece în armată, dar a urmat şi cursuri de creative writing la Institutul de Literatură „Maxim Gorki“; a lucrat o vreme într-o agenţie de publicitate, dar şi în redacţia revistei Nauka i relighiia. Printre cei care i-au influenţat literatura, el însuşi îi numeşte pe Bulgakov, Franz Kafka şi William S. Burroughs.

Prima sa povestire a fost publicată în 1989, iar odată cu Omon Ra (1991) şi Zhizn nasekomyh (1993), a devenit cunoscut în toată lumea, fiind considerat de revista The New Yorker unul dintre cei mai talentaţi autori europeni sub treizeci şi cinci de ani. Au urmat alte romane, volume de povestiri şi eseuri, traduse cu succes în întreaga lume: Zheltaja strela (1993), Chapaev i Pustota (1996; Mitraliera de lut, Curtea Veche Publishing, 2006 ), Chisla (2004), Şlem ujasa (2005), Ampir V (2006), P5 (2008), Pelevin impunându-se ca unul dintre cei mai inovatori scriitori ruşi contemporani, datorită capacităţii sale de a inventa jocuri nesfârşite în care miturile naţionale şi cultura pop se întrepătrund în cea mai autentică manieră postmodernistă.