TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Valeriu Nicolae
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

VALERIU NICOLAE este jurnalist, scriitor și activist pentru drepturile omului. A lucrat cu migranți și refugiați în Europa, Turcia și Liban, a condus numeroase traininguri pe tema instituțiilor europene pentru organizații guvernamentale, ONG-uri și companii multinaționale și deține o firmă ce oferă traininguri de comunicare și diplomație pentru instituții financiare, ministere de externe și organizații din Europa, Africa și Asia. Activitatea sa la Bruxelles a dus la adoptarea unor serii de strategii europene și naționale în domeniul social. În 2007, împreună cu actualul vicepreședinte al Uniunii Europene, Frans Timmermans, a inițiat una dintre cele mai eficiente campanii împotriva rasismului. În 2009 a fondat și a condus, până în 2013, fundația Policy Center for Roma and Minorities și este cofondator al Coaliției pentru o Strategie Europeană pentru Romi. Din 2012, vreme de trei ani, a fost directorul regional al celui mai mare ONG care lucrează cu refugiați – World Vision. În 2016, în timpul guvernului tehnocrat, a fost consilier de stat și secretar de stat. În 2017, a fost reprezentant special al secretarului general al Consiliului Europei. O bună parte a veniturilor sale din ultimii 15 ani a fost folosită pentru a ajuta copiii săraci din Ferentari să rămână în școală. Pentru eforturile depuse în Ferentari, Valeriu a primit premiul onorific World’s Children’s Prize Award de la regina Suediei (2018). În 2009, campania de promovare a cititului în comunitățile sărace inițiată de Valeriu Nicolae a primit premiul doi în cadrul unei festivități în New York. A primit și Premiul Parlamentului European pentru „Cetățeanul Anului“ (2013) și Premiul UNICEF pentru cel mai bun proiect în sport și educație, pentru munca sa cu unii dintre cei mai vulnerabili copii (2012). Este unul dintre producătorii filmului documentar Toto și surorile lui (2014), câștigător al unui premiu Emmy. Are un masterat în diplomație acordat Summa cum Laudae de Universitatea din Malta. A prezentat peste o sută de lucrări științifice la conferințe naționale și internaționale. A publicat trei cărți, două în engleză și una în italiană. Scrie săptămânal în Dilema veche, precum și în Libertatea și pe platforma Ziare.com.