TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Traian Ungureanu
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Traian Ungureanu (n. 1 martie 1958, București) este unul dintre ziariștii români de calibru. Absolvent al Facultății de Filologie din București, specializarea română-engleză, el scrie pentru început la revistele Amfiteatru și Viața studențească. Articolele lui se centrează pe două teme principale, politica și sportul, în care Traian Ungureanu vede forme de cultură în comunicare. Tentat și de domeniul literar, jurnalistul își publică eseurile dedicate culturii literare și politice în Viața românească, România literară și Caiete critice. De la sfârșitul anilor 1980 până în 2003 continuă aceste direcții la BBC, unde este una dintre vocile pe care ascultătorii le așteaptă cu interes și nerăbdare. În 2003 are deja peste o mie de articole, cronici, editoriale și eseuri publicate în Evenimentul zilei, România liberă, Opinia studențească, Orizont, Cuvântul și Contrafort. Face în continuare jurnalism radio, dar de data asta la Europa Liberă. Din 2000 scrie la revista 22, din 2004 este deținător de rubrica la Idei în dialog, iar în 2005 devine senior editor la Cotidianul. E preocupat în continuare de lumea sportului, despre care scrie la început în Fotbal plus și ProSport, pentru ca din vara lui 2003 să semneze în Gazeta Sporturilor. În același an este laureatul pentru jurnalism al premiului acordat de Grupul pentru Dialog Social, în vreme ce Societatea Timișoara îi decernează Premiul Alexandra Indries. În 2004 debutează în volum la Humanitas cu Manifestul fotbalist, o carte dedicată analizei culturale a sportului.