TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autor \ Tenzin Wangyal Rinpoche
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Tenzin Wangyal Rinpoche s-a născut în 1959, în Amritsar, India, într-o familie emigrată din Tibet în timpul Revoluţiei Culturale din China. A studiat filosofia budistă şi tradiţia religioasă tibetană, după care şi-a început periplul prin lume, predând filosofie orientală şi învăţături tibetane în Italia şi apoi în Statele Unite. Astăzi este un autor reputat şi un profesor ai cărui discipoli provin din întreaga lume. Este foarte respectat pentru profunzimea înţelepciunii sale, pentru tactul său pedagogic şi pentru abilitatea de a prezenta vechile învăţături tibetane într-o manieră clară, accesibilă şi relevantă pentru viaţa occidentalilor.


Tenzin Rinpoche este fondatorul şi directorul spiritual al Institutului Ligmincha, o organizaţie nonprofit dedicată păstrării vechilor învăţături, arte, ştiinţe, limbi şi literaturi din Tibet şi din Zhang Zhung, anticul regat asociat cu tradiţia Bön. Este autorul mai multor lucrări care abordează aceste domenii. Locuieşte în Charlottesville, Virginia, SUA, împreună cu soţia şi fiul său.


Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii despre activităţile desfăşurate de către Tenzin Rinpoche, vă rugăm să vizitaţi site-ul www.ligmincha.org.