Simona M. Vrăbiescu Kleckner, care a emigrat în 1965 în Statele Unite, a revenit în mai multe rânduri în ţară după decembrie 1989, dedicându-se ieşirii României din impasul în care o adusese comunismul. A activat astfel, pro bono, în cadrul Preşedinţiei României, în calitate de consilier personal al preşedintelui Emil Constantinescu vreme de 18 luni (iunie 1999–decembrie 2000).
Activitatea ei în slujba României este relatată în volumul O mărturie provocată — 1995–2000, Bucureşti, 2004, şi a fost răsplătită cu Medalia Serviciul Credincios în grad de Căpitan, conferită de către Preşedintele Emil Constantinescu, la Bucureşti, în decembrie 2000, şi cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, de către M.S. Regele Mihai I, la Bucureşti, la 9 iunie 2008.
„…Iar în zilele când se cocea pâine în cuptorul mare în care intrau multe turte din aluat de grâu, nu omiteam să fiu acolo la scoaterea lor din dogoarea cuptorului, pe o lopată lată din lemn. Rupeam cu poftă un colţ din pâinea cea mai rumenă, încă fierbinte, adulmecându-i mirosul divin. De atunci încoace, când miros o pâine neagră de grâu prăjită sau încălzită, dacă închid ochii indiferent unde mă aflu, o asociez cu cea de la cuptorul de la Genune, dându-mi neta senzaţie că mă aflu dintr-odată chiar acolo, locul rămas pe veci ca o temelie de neclintit în sufletul meu.“
Simona M. Vrăbiescu Kleckner este descendenta unei ilustre familii româneşti, fiică şi respectiv nepoată a lui George Vrăbiescu şi Nicolae Vrăbiescu, remarcabili jurişti din perioada interbelică, şi nepoată prin alianţă a marelui profesor latinist Nicolae Herescu. A absolvit ea însăşi Facultatea de Drept la Universitatea Bucureşti în 1949, fără să poată vreodată profesa în domeniu, înainte de a părăsi, în 1965, România comunistă. În Statele Unite, unde a emigrat, a obţinut două masterate, unul în informatică, la Universitatea Columbia, în 1969, iar celălalt în drept internaţional public, la Universitatea New York, în 1973. În SUA a lucrat ca asociat curator la Biblioteca de Drept a Universităţii New York, între 1969 şi 1974, ca şefă a Bibliotecii Juridice a ONU, între 1975 şi 1986, ca şefă a Secţiei de Referinţă şi Bibliografie a Bibliotecii Dag Hammarskjöld a ONU, între 1986 şi 1987 şi, în fine, ca directoare a Bibliotecii Curţii de Comerţ Internaţional a SUA în perioada 1987–1996.
Între 1991 şi 1996 a fost copreşedinta organizaţiei ACORD, comitet politic pentru promovarea democraţiei în România, desfăşurând o intensă activitate de lobby pentru ţara de origine la Congresul SUA şi la alte autorităţi americane. Din 1997 a fost aleasă preşedinta comitetului.
