TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Sfântul Nectarie din Eghina
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Sfântul Nectarie cel care a făcut din suferință Rai duhovnicesc. Sfântul Nectarie a pășit în lume în același timp cu bunicii și străbunicii noștri, nu este o figură îndepărtată a cărui imagine ne-o putem doar imagina, este un om al modernității care a trăit în vremuri complicate ca și noi, care însă a ales să-și închine viața Lui Dumnezeu, păstrându-și inima netulburată de frământările lumii.  Supranumit Taumaturgul, Vindecătorul, Sfântul Nectarie este cunoscut pentru minunile înfăptuite prin puterea rugăciunilor sale. Chiar și după ce viața sa pământească s-a încheiat în 1920 la mănăstirea înființată de el pe frumoasa Insulă Eghina, minunile sale au continuat semn al iubirii sale nemărginite pentru oamenii aflați în suferință.  Astăzi, oameni din toată lumea își îndreaptă rugăciunile către el, căutând sprijin, vindecare și alinare.