Sfântul Grigorie de Nazianz, supranumit „Teologul”, s-a născut în jurul anului 330, în Arianz, lângă orășelul Nazianz din Capadocia. Sf. Grigorie își însușește cultura profană (filozofia și retorica) în Cesareea din Capadocia, apoi studiază în Cesareea din Palestina și Alexandria. Formația filozofică și-o desăvârșește îndeosebi la Atena, loc unde leagă o strânsă prietenie cu Sf. Vasile.
Începând cu 357 revine în patrie și se botează, iar după un an se retrage în singurătate, unde, alături de Sf. Vasile, studiază Scriptura și operele Sfinților alcătuind împreună un fel de antologie a operei lui Origen, cunoscută sub numele de Filocalia.
În anul 361 scrie tratatul Despre fugă (sau Despre preoție) iar ca reacție la respingerea de către împăratul Iulian a credinței creștine, Sf. Grigorie compune două Invective împotriva lui Iulian; în anii următori, alături de prietenul său Sf. Vasile, se angajează în lupta împotriva ereziei ariene prin cuvântări și dezbateri publice; în 372 este așezat de către Sf. Vasile ca episcop. După împăcarea survenită între Sf. Vasile și Antim, Sf. Grigorie rămâne fără jurisdicție și se întoarce la Nazianz. La scurt timp după aceea se retrage la o mănăstire din Seleucia, unde va sta câțiva ani.
În anul 379, după decesul împăratului Valente (care era de orientare ariană), episcopii ortodocși din Tracia îl aleg pe Sfântul Grigorie ca episcop la Constantinopol. Aici el rostește cele Cinci cuvântări despre Dumnezeu, prin care argumentează natura Sfintei Treimi și unitatea Dumnezeiri.
Odată cu venirea lui Teodosiu ca împărat, bisericile trec din nou în mâna ortodocșilor. Sf. Grigorie conduce mai departe Biserica constantinopolitană, dar refuză să fie înscăunat mai înainte de a fi ales în mod canonic. Alegerea lui canonică are loc în 381, la Sinodul al II-lea ecumenic, pe care îl va prezida pentru foarte scurt timp. În iulie 381, întristat de pierderea încrederii episcopilor și a împăratului, renunță la scaun și se retrage definitiv la Arianz, unde își va petrece ultimii ani ocupându-se cu scrisul. Se stinge la 25 ianuarie 389. După moartea Sf. Grigorie, Nichobulos, nepotul și executorul său literar începe munca de editare a scrierilor acestuia; la acest efort de restituire a participat și Eulalios, un alt membru al familiei. Începând cu anul 400 Rufinus începe traducerea predicilor Sf. Grigorie în limba latină.
