Serghei Alexandrovici Esenin (1895-1925) s-a născut la Konstantinovo, în fostul Imperiu Rus, într-o familie de țărani cu venituri modeste. Cum părinții lui erau întotdeauna în căutarea unui loc de muncă, de obicei în orașele mai mari, micul Esenin a ajuns în grija bunicilor materni, al căror sat avea să-l părăsească la vârsta de șaptesprezece ani, pentru a se muta la Moscova. Aici s-a înscris la universitate, pentru ca ulterior, neavând suficienți bani să se întrețină, să abandoneze studiile. Câțiva ani mai târziu, după ce ocupase o vreme un post de corector într-o editură și după ce publicase câteva poeme prin revistele vremii, dezamăgit de lipsa de interes a societății moscovite pentru opera sa, Esenin s-a mutat la Petrograd (ulterior Leningrad, în prezent Sankt Petersburg). Încet-încet, din ce în ce mai familiarizat cu politica revoluționară a momentului, și-a extins grupul de prieteni literați, iar alături de câțiva dintre aceștia a pus ulterior bazele imaginismului; poeții imaginiști își citeau operele prin cafenele, ajungând în atenția publicului nu doar pentru extraordinarul lor talent artistic, ci și prin scandalurile de proporții pe care le creau.
Și numeroasele și tumultuoasele căsătorii ale lui Esenin au intrat în atenția publicului. După un scurt mariaj cu o fostă colegă de la editura unde lucrase când se mutase la Moscova, Serghei Esenin s-a căsătorit cu actrița Zinaida Reich, alături de care a trăit timp de patru ani. Mariajul cu cea de-a treia lui soție – celebra dansatoare americană Isadora Duncan, căreia i s-a alăturat în turnee – a ajuns în atenția presei internaționale: la beție, pradă unei agresivități furibunde, Esenin distrugea camerele de hotel în care erau cazați. După ce a divorțat și de Isadora, s-a întors în Rusia, unde s-a căsătorit pentru a patra și cea din urmă oară cu una dintre nepoatele lui Lev Tolstoi. Se apropia însă de sfârșitul vieții: copleșit de un profund dispreț de sine și de sentimentul că eșuase în misiunea lui de a deveni un poet al poporului, a suferit o cădere nervoasă, în urma căreia – după o scurtă perioadă de spitalizare – s-a sinucis într-o cameră de hotel.
Personalitatea lui duală – pe de-o parte un om simplu, crescut la țară, poetul unei lumi rurale a icoanelor, a cucerniciei și-a lucrurilor rudimentare; pe de altă parte, un exhibiționist scandalagiu și blasfemator – a constituit întotdeauna piedica principală în calea adaptării sale la societatea în continuă schimbare a Rusiei de început de secol XX.
