TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Sara Gruen
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Sara Gruenuna dintre cele mai de succes scriitoare ale momentului, s-a născut în Vancouver și a crescut în Ontario. În 1993 a absolvit Carleton University din Ottawa cu o diplomă în literatură engleză. În 1999 se mută în Statele Unite, unde lucrează ca redactor tehnic, iar doi ani mai târziu se hotărăște să se dedice în exclusivitate scrisului. Primele romane, Riding Lessons (2004) și Flying Changes (2005), o propulsează în atenția publicului și a criticii, însă notorietatea și-o dobândește în 2006 cu bestsellerul internațional Apă pentru elefanți (Water for the Elephants; Humanitas Fiction, 2009), tradus în peste 45 de limbi și ecranizat în 2011 de Andrew R. Tennenbaum, cu Reese Witherspoon, Robert Pattinson și Christoph Waltz în rolurile principale. Succesul formidabil de care s-a bucurat Apă pentru elefanți îi aduce scriitoarei în toamna lui 2008 un contract de cinci milioane de dolari cu Spiegel & Grau, un imprint al Random House, pentru următoarele două romane, din care primul, Ape House, apare în 2010. Pentru mulți ani, Apă pentru elefanți a rămas o prezență constantă în topurile celor mai bine vândute cărți din New York TimesLos Angeles TimesWall Street JournalNewsdayUSA Today. În anii 2006 și 2007 a fost recompensat cu numeroase premii literare, printre care The Booksense Book of the Year Award, Cosmopolitan’s Fun Fearless Fiction Award, Friends of American Literature Adult Fiction Award, Bookbrowse Diamond Award Best Book, ALA/Alex Award, iar în 2008 a fost nominalizat pe lista lungă la International IMPAC Dublin Literary Award. În 2015, Sara Gruen publică romanul La marginea apei (At the Water’s Edge), care devine imediat bestseller New York Times și USA Today și ajunge pe lista scurtă la Romantic Novelists Association Historical Novel Award și Goodreads Choice Award Best Historical Fiction.