Proclos, s-a nascut in 410 d. H., in Bizant. Parintii sai, Patricius si Marcella, erau lycieni dintr-o familie ilustra. Isi primeste educatia mai intai in Lycia si apoi la Alexandria, in Egipt, unde dobandeste si o cunoastere temeinica a limbii latine. Participa la discursurile lui Olympiodorus, un peripatetician eminent, pentru a invata doctrina lui Aristotel; in disciplinele matematice a fost instruit de catre Hero.
Dupa ce a invatat tot ceea ce ii puteau preda invatatorii sai alexandrini, a plecat spre Atena. Aici devine elevul lui, Syrianos; in mai putin de doi ani, Proclos a terminat de citit operele lui Aristotel, adica Logica, Etica, Politica si Stiinta Teologica. Apoi Syrianos l-a condus spre disciplina sacra a lui Platon, intr-o ordine riguroasa; totodata, i-a dat posibilitatea lui Proclos sa cerceteze impreuna cu el adevaratele mistere divine, "fiind ochii sufletului sau eliberati de intunericul material si avand o vedere intelectuala pura". Astfel, la varsta de douazeci si opt de ani scrisese deja nenumarate lucrari, printre acestea aflandu-se Comentariul la Timaios.
Despre el, Marinos, unul din biografii sai va spune: "Proclos a inteles cu usurinta intreaga teologie a grecilor si a barbarilor, si tot ceea ce este ascuns in creatiile mitologice, si a dezvaluit-o celor care doresc si sunt in stare sa o inteleaga. El explica fiecare lucru cu un entuziasm mult mai mare decat al celorlalti, si a pus in armonie diferitele teologii. In acelasi timp, cercetand scrierile anticilor, el a adoptat cu discernamant tot ceea ce gasea autentic in acestea, respingand ca fiind eronat tot ceea ce avea un caracter nefolositor si neroditor. De asemenea, printr-o examinare sarguincioasa, el respingea cu darzenie acele doctrine care erau contrare adevarului. Tot asa, in insotirile sale cu altii vorbea cu putere si limpezime despre subiectele luate in discutie, prezentandu-le apoi in scrierile sale. Caci el trudea peste masura: intr-o singura zi tinea cinci si uneori chiar mai multe cuvantari si a scris pana la sapte sute de versuri..."
Moare in 485 d.H.
Opera
Proclos sustinea, in toate aspectele ei principale, doctrina emanatiilor din Unul suprem, principiul prim al tuturor lucrurilor, unitatea absoluta, spre unirea cu care toate lucrurile aspira. Spre deosebire de Plotin, nu considera ca aceasta unire are loc prin intermediul ratiunii pure, din moment ce pana si lucrurile lipsite de ratiune si activitate participa la ea, pur si simplu ca rezultat al existentei lor (Theol. Plat. I.25; II. 1.4). Toate existentele inferioare sunt legate de cele superioare numai prin existentele intermediare si se pot intoarce la ele numai prin ceea ce este intermediar. Orice pluralitate, intr-un anumit fel, participa la unitate, iar tot ceea ce devine unu, devine astfel numai participand la unu. Fiecare obiect este rezultatul unirii dintre unitate si pluralitate: cel care uneste unitatea si pluralitatea nu este altceva decat unu pur si absolut - unu esential, care face ca toate lucrurile celelalte sa participe la unitate.
Unul absolut nu poate fi obiectul cunoasterii pentru nici un lucru existent si nici nu poate fi numit. Dar, contempland procesia lucrurilor din Unu si conversia acestora catre el ajungem la doua cuvinte, Binele si Unul, dintre care primul este analogic si pozitiv, iar ultimul doar negativ. Unul absolut nu a produs doar cerul si pamantul, ci si toti zeii care se afla deasupra lumii si in lume; este zeul tuturor zeilor, unitatea tuturor unitatilor (henadele). Tot ceea ce este perfect tinde sa produca altceva, cel care este complet cauta sa-si impartaseasca completitudinea. Cu atat mai mult in ceea ce priveste Binelui absolut, desi in legatura cu acesta nu trebuie sa ne gandim la o putere sau la o activitate creatoare, caci asta ar insemna sa il facem pe Unu imperfect si lipsit de simplitate, lipsit de folos in perfectiunea sa. Orice lucru emanat este mai putin perfect decat lucrul din care a emanat, dar poarta o anumita asemanare cu acesta si, cat priveste aceasta asemanare, ramane in acesta, indepartandu-se de el in masura in care este lipsit de asemanare, dar, intr-o anumita masura, fiind unu cu acesta si ramanand in el.
Cele mai multe dintre scrierile lui Proclos sunt comentarii la dialogurile lui Platon (Alcibiade, Parmenide, Cratylos, Timaios, Republica), la care se adauga un valoros comentariu la tratatul lui Euclid, Elemente de geometrie (Cartea I). In afara de comentarii, Proclos a scris doua lucrari fundamentale, Teologia platoniciana si Elemente de teologie, in care expune sistematic propriile sale conceptii filosofice.
