PAULA MCLAIN s-a născut la Fresno, California, în 1965. Abandonată de ambii părinţi, este luată în grijă, alături de cele două surori ale sale, de instituţiile judiciare abilitate. Ulterior şi-a descoperit pasiunea pentru scris şi a absolvit un masterat în poezie, la University of Michigan, în 1996. A fost rezidentă la celebrele Yaddo şi MacDowell Colony, precum şi beneficiara unor burse din partea National Endowment for the Arts. Paula McLain a publicat douã volume de poezie, Less of Her (1999) şi Stumble, Gorgeous (2005), şi o carte de memorii intitulată Like Family: Growing Up in Other People’s Houses (2003). A Ticket to Ride (2009) este romanul ei de debut. În 2011 îi apare romanul Soţia din Paris (The Paris Wife; Humanitas Fiction, 2012), care îi aduce atât consacrarea naţională, cât şi internaţionalã, fiind tradus în peste treizeci şi cinci de ţări. În 2015 publică cel de-al treilea roman, Zbor în jurul soarelui (Circling the Sun; Humanitas Fiction, 2016), care este desemnat rapid bestseller de către cotidianul New York Times şi se află în curs de ecranizare. În 2018 vede lumina tiparului Hemingway și cu mine (Love and Ruin; Humanitas Fiction, 2019), devenită imediat bestseller New York Times. Scriitoarea trăieşte împreunã cu familia sa în Cleveland, Ohio.
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Paula McLain
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.25 (36)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (7)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă4 (19)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VIII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Ola în grupa mare - Fișe de lucru pentru preșcolari. Semestrul 2 (Vol. 4)15,3 lei17 leiÎn stoc-10%
-
Fun for Movers. Student's Book with online activities with audio and Home Fun Booklet 462,5 lei125 leiÎn stoc-50%