TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Paul Varley
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

HERBERT PAUL VARLEY (1931–2015), profesor emerit de istorie japoneză al Universității Columbia, principala autoritate americană în domeniul istoriei culturii medievale japoneze, a predat vreme de patru decenii cursuri de istorie şi civilizaţie japoneză, de istorie a „drumului ceaiului” şi de istorie a samurailor. Fost combatant în Războiul din Coreea (1950), licenţiat al Universității din Lehigh (Bethlehem, Pennsylvania) în 1952, master al Universității Columbia în 1961 și doctor în istorie la aceeași universitate în 1964. În decursul ilustrei sale cariere, Paul Varley a publicat 38 de volume și 124 de articole, dintre care amintim lucrările despre Războiul Ōnin (The Onin War: History of its Origins and Background with a Selective Translation of the Chronicle of Onin, Columbia University Press, New York, 1967), despre restauraţia imperială în Japonia medievală (Imperial Restoration in Medieval Japan, Columbia University Press, New York, 1971), despre samurai (împreună cu Ivan și Nobuko Morris) – The Samurai, Pelican Books, 1974 –, despre civilizația ceaiului în Japonia (împreună cu Kamakura Isao) – Tea in Japan: Essays on the History of Chanoyu, University of Hawai‘i Press, Honolulu 1989 –, despre războinicii japonezi (Warriors of Japan as Portrayed in the War Tales, University of Hawai‘i Press, Honolulu, 1994). Cea mai cunoscută operă a sa rămâne Cultura japoneză (cu patru ediții la University of Hawai‘i Press: ediția I, în 1974; ediția a IV-a – după care s-a realizat prezenta traducere în limba română –, în 2000). Membru activ al Asociației pentru Studii Asiatice, al Societății Japonia și Kai Konnichi din Hawaii, P. Varley a făcut parte din Consiliul de administrație al Fundației Urasenke Tea din New York și al Centrului Cultural Japonez din Hawaii. În 1996 a primit din partea guvernului japonez, în semn de recunoștință pentru contribuțiile sale în domeniul studiilor japoneze, Ordinul „Soarelui Răsare”, cu Raze de Aur și cocardă.