TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Paul Emil Miclescu
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Paul Emil Miclescu, PEM, după cum îşi semna, în facultate, proiectele de arhitectură, şi cum îl numeau prietenii, s-a născut la 20 mai 1901, odată cu zbuciumatul secol al XX-lea, pe care l-a însoţit cu neclintita-i seninătate, aproape în întregime, părăsindu-l la 22 martie 1994.

Primii paşi în ucenicia învăţăturii i-au fost îndrumaţi de cel care a fost mai târziu dascălul Regelui Mihai, profesorul şi compozitorul  N. Saxu, autorul, între altele, al unuia din imnurile copilăriei noastre, Vine, vine primăvara.

Şi-a continuat apoi studiile la Paris, absolvind, în final, cursurile Şcolii de Arhitectură din Bucureşti.

Colegul şi prietenul său, Profesorul Octav Doicescu, întrebat care îi pare a fi cuvântul cel mai potrivit cu care Pem ar putea fi definit, după ce a ezitat, spunând că nu poate fi caracterizată o personalitate atât de complexă cu ajutorul unei singure vorbe, a răspuns totuşi: Pot doar da un răspuns de felul lui „Aristofocle” sau „Tolstoievski”; aş zice: humortolerantointeligenţa.