TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Patrick Modiano
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Patrick Modiano s-a născut la 30 iulie 1945 la Boulogne-Billancourt, dintr-o mamă belgiancă (actriţa Luisa Copeyn) şi un tată provenind dintr-o familie de evrei mediteraneeni. În adolescenţă, pe când urma Liceul Henri IV, îl cunoaşte pe Raymond Queneau, care iniţial îi predă lecţii de geometrie, pentru ca ulterior să-l introducă în lumea literară, ajutându-l să debuteze la Gallimard, în 1968, cu romanul La Place de l'Étoile (Premiul Roger Nimier; Premiul Fénelon). Publică un număr impresionant de romane, volume de povestiri, o piesă de teatru, literatură pentru copii, texte pentru cântece.

A scris scenarii de film începând cu 1973, când l-a cosemnat pe cel al peliculei Lacombe Lucien, în regia lui Louis Malle. Printre operele sale se numără: La Ronde de nuit (1969), Les Boulevards de ceinture (1972; Marele Premiu al Academiei Franceze), Villa triste (1975; Premiul librarilor, 1976), Livret de famille (1977), Strada Dughenelor Întunecoase (Rue des Boutiques Obscures, 1978; Humanitas Fiction, 2014; Premiul Goncourt), Une jeunesse (1981), De si braves garçons(1982), Quartier perdu (1984), Dimanche d'août (1986), Remise de peine (1988), Vestiaire de l'enfance (1989), Fleur de ruine (1991), Un cirque passe (1992), Chien de printemps (1993), Dora Bruder (1997), Des inconnues (1999), Micuţa Bijou (La Petite Bijou, 2001, Premiul Jean Monnet), Ephéméride (2002), Accident nocturne (2003), Un pedigree (2005), Dans le café de la jeunesse perdue (2007), L'Horizon(2010), L'Herbe des nuits (2012), Pour que tu ne te perdes pas dans le quartier (2014). În 2010 Patrick Modiano a fost recompensat cu Premiul Cino Del Duca pentru întreaga activitate, iar în 2012, cu Premiul Austriac de Stat pentru Literatură Europeană. În 2014, Patrick Modiano primeşte Premiul Nobel pentru literatură.