Milton Friedman s-a născut în 1912 din părinţi evrei. A studiat la Universitatea Rutgers, unde a luat licenţa la 20 de ani. Şi-a definitivat masteratul la Universitatea din Chicago, în 1933, şi a obţinut titlul de doctor la Universitatea Columbia, în 1946. În 1951 a primit medalia John Bates Clark, acordată economiştilor cu o vârstă mai mică de 40 de ani pentru realizări ieşite din comun. A influenţat decisiv politicile economice din secolul XX nu numai în Statele Unite, ci şi în America de Sud, Orientul Îndepărtat sau Europa de Est.
Din a doua jumătate a anilor ’50, Friedman începe să publice studii şi ipoteze despre monetarism. Numele său este legat de schimbarea fundamentală a rolului acordat politicii monetare şi puterii băncii centrale, care se produce odată cu apariţia cărţii O istorie monetară a Statelor Unite, 1867 – 1960, scrisă în colaborare cu Anna Schwartz. În această carte susţine teza conform căreia „Inflaţia este, oriunde şi oricând, un fenomen monetar”.
În 1976 este răsplătit cu premiul Nobel pentru economie datorită realizărilor sale în analiza consumului, istoria şi teoria monetară şi demonstrarea complexităţii politicii de stabilizare.
