TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Mihai Dinu
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Mihai Dinu este licenţiat în filologie şi doctor în matematică. Profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, este autor a circa 70 de lucrări.

Studii: Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti (inginer, 1966) Facultatea de Filologie (actuala Facultate de Litere) din cadrul Universităţii din Bucureşti (licenţiat, 1971) Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti (doctor, 1979)

Din motive politice nu a fost admis la Facultatea de Filologie şi s-a văzut nevoit să urmeze mai întâi o şcoală de strungari de pe lângă Uzinele "23 August", apoi Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti. Lucrând ca inginer, a avut posibilitatea să urmeze la fără frecvenţă mult visata Filologie şi să-şi continue studiile cu un doctorat în lingvistică matematică desfăşurat sub îndrumarea academicianului Solomon Marcus.

După 1989, când au dispărut motivele pentru care nu a putut ajunge profesor, şi-a schimbat radical profesia. A obţinut prin concurs postul de lector la Facultatea de Jurnalistică (actuala Facultate de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării) din cadrul Universităţii Bucureşti, şi apoi, succesiv, în deceniul ce a urmat, a fost promovat conferenţiar şi profesor universitar. S-a transferat în locul unde năzuise să ajungă încă din copilărie: la Facultatea de Litere.

"M-am integrat astfel, în fine,şi din punct de vedere instituţional, într-o lume pe care intelectualiceşte nu o părăsisem niciodată, dovadă zecile de lucrări de lingvistică şi teorie literară pe care le publicasem chiar în timpul în care lucram ca inginer. Pentru mine deosebirea dintre cele două domenii disjuncte în care am activat nu este una valorică, ci, pur şi simplu, una ce ţine de plăcerea cu care am făcut-o: mă simt mai în largul meu în calitate de profesor decât ca inginer, iar contactul cu tinerii mă bucură mai tare decât cel cu aparatura de laborator sau cu planşeta de proiectare".

Dintre cărţile publicate: Ritm şi rimă în poezia românească, Editura Cartea Românească, 1986 Introducere în teoria comunicării, Editura Universităţii Bucureşti, 1993 Personalitatea limbii române – fizionomia vocabularului, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1996 Comunicarea – repere fundamentale, ediţia I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997 şi ediţia a II-a, Editura Algos, 2000., ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Orizonturi, 2007 Chronosophia – chipuri ale timpului, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002 E uşor a scrie versuri… – mic tratat de prozodie românească, Editura Institutului Cultural Român, 2004 Fundamentele comunicării interpersonale, Editura All, 2004 Bătrânul poet dintâi – incursiune în poezia şi poetică dosofteiană, Editura Academiei Române, 2007