TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Mihaela Emilia Popa

Mihaela Emilia Popa (n. Gîlcă), profesoară de limba şi literatura română la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, secţia română-franceză, în anul 1996, când a obţinut şi titularizarea în învăţământul preuniversitar.

În prezent, desfăşoară activităţi de mentorat, formator şi metodist al ISJ Cluj, având competenţe de formare, îndrumare şi evaluare a elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice.

În anul 2000, a absolvit programul de studii aprofundate al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, specializându-se în domeniul dinamicii limbii române actuale. Lucrarea elaborată, Limba română în presa actuală, a obţinut premiul I la sesiunea de Comunicări ştiinţifice a facultăţii, organizată în acel an universitar. Absolvirea acestui program a reprezentat aprofundarea cunoştinţelor anterior dobândite prin parcurgerea programului de studii superioare, conferindu-i capacitatea de a elabora lucrări ştiinţifice de specialitate.

În anul 2014 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în Ştiinţele Educaţiei.