TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Menno Wigman
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Menno Wigman s-a născut pe 10 octombrie 1966, la Beverwijk, în provincia Olanda de Nord. După studii de limbă și de literatură neerlandeză la Universitatea din Amsterdam, a lucrat ca jurnalist, redactor, buchinist și traducător (Charles Baudelaire, Gérard de Nerval, Else Lasker-Schüler, printre alţii). În 1990, Wigman a devenit unul dintre cofondatorii grupului punk Human Alert, al cărui baterist avea să fie un întreg deceniu. Ambianţa fundamentală a volumului său de debut, Vara toate orașele put (1997), este evident impregnată de poezia fín de siècle. În 2006, cu ocazia evenimentului „Ziua poeziei“, a scos o plachetă de zece poeme, Lumea seara, cu un tiraj de 15.000 de exemplare. Pe lângă volumele de poeme, a publicat în 2006 Azilul, jurnalul celor trei luni petrecute la alienaţii mintal de la Den Dolder, ca scriitor în rezidenţă, iar în 2010, Scăpaţi-ne de poeţi, un volum cu eseuri despre poezie. În 2016, a publicat un ultim volum: Neglijent cu fericirea, scris după brusca sa spitalizare, cauzată de insuficiență cardiacă. S-a stins din viaţă pe 1 februarie 2018, la Amsterdam.