Liviu Ioan Stoiciu s-a nascut la 19 februarie 1950 in Dumbrava Rosie, Piatra Neamt. Este poet, prozator, autor dramatic, eseist si publicist. A copilarit la Cantonul 248/Halta CFR Adjudu Vechi si la Adjud (aici a terminat liceul teoretic, in 1967). In 1990 a parasit Focsaniul (unde locuia din 1975) si s-a stabilit la Bucuresti, activind ca redactor (redactor-sef si redactor-sef adjunct) la revistele Uniunii Scriitorilor Contrapunct si Viata Romaneasca.
A debutat editorial cu volumul de versuri La fanion (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor). A publicat volume de versuri: Inima de raze (1982), Cind memoria va reveni (1985), O lume paralela (1989), Poeme aristocrate (1991, Premiul Uniunii Scriitorilor), Singuratatea colectiva (1996, Premiul Academiei Romane), Ruinele poemului (1997), Post-ospicii (1997), Poemul animal(2000), La plecare (2003), pam-param-pam/adjudu vechi (2006), Craterul Platon (2008); antologia de versuri Cantonul 248 (2005); volume de memorialistica/eseu/publicistica: Jurnalul unui martor (1992), Jurnal stoic din anul Revolutiei, urmat de Contrajurnal (2002) si Cartea zadarniciei (Convorbiri de sfirsit cu Al. Desliu & „Inspiratii” de inceput) (2008); romane: Femeia ascunsa (1997), Grijania (1999), Undeva, la Sud-Est (2001), Romanul-basm (2002); dramaturgie:Teatrul uitat (2005, Premiul Uniunii Scriitorilor).
