Krishnamurti s-a născut la 11 mai 1895, la Madanapalle, în sudul Indiei. "Descoperit" de mișcarea teozofică, este crescut și educat în Occident, considerându-se că va deveni instrumentul exprimării unui mesaj de o deosebită importanță, că va îndeplini rolul unui Mesia, sau că va fi fondatorul unei noi religii.
În 1925, în urma morții fratelui său Nityananda, Krishnamurti traversează o gravă criză psihologică, în decursul căreia începe să se îndoiască de toate valorile "spirituale". S-a eliberat de tot ceea ce învățase, rămânând într-o stare de non-speranță. Nu mai așteptă nimic. Și tocmai în această situație de gol interior, în această stare de moarte față de elementele structurale ale trecutului său psihologic - spune Krishnamurti - a erupt în el „acea binecuvântare ce se realizează numai într-o stare de liniște autentică, a avut loc erupția explozivă a iubirii”.
Această experiență a determinat în el o înnoire spirituală, o adevărată revoluție, o profundă mutație. Din acel moment Krishnamurti a declarat că nu va mai fonda o nouă mișcare religioasă sau un nou sistem filozofic care să înrobească și să condiționeze și mai mult mințile oamenilor. În urma acestei revoluții lăuntrice Krishnamurti a dizolvat "Ordinul Stelei", ce fusese fondat special pentru el și, începând din 1928-29, a luat o orientare complet independentă de orice fel de organizație.
După o perioadă dificilă, marcată de nenumărate confruntări, Krishnamurti îi întâlnește în 1946 pe Aldous Huxley și pe Charles Morgan, împreună cu care va fonda o școală la Ojai, California; de altfel Huxley i-a prefațat lucrarea Prima și ultima libertate. Din acel moment, mesajul său a devenit mai cuprinzător și s-a răspândit în întreaga lume, până când - lucru extraordinar - în anul 1974 a avut loc incidența mesajului sau cu elită intelectuală. De atunci Krishnamurti s-a întâlnit de două ori pe an, o dată în Anglia și o dată în California, cu savanții cei mai iluștri ai lumii contemporane: savantul Kapra, care a condus multă vreme centrul de studii nucleare de la Geneva, D. Bohm, profesor de fizică la Universitatea din Londra, cei mai mari specialiști în neuropsihiatria și anatomia creierului, pe scurt, vreo cincizeci de savanți, toți niște enciclopedii vii. Și nu este oare un suprem paradox? Ei îl întâlnesc pe Krishnamurti, cel care denunță pericolul condiționării prin cultivarea creierului.
Independent de mesajul pe care îl aduce, Krishnamurti este fondatorul unei serii de școli în India, America și Anglia. El a scris o lucrare intitulată Despre educație și, în aceste școli noi, încearcă să orienteze elevii spre împlinirea facultăților lor creative, încearcă să facă din ei ființe creatoare și nu simpli imitatori, să trezească în ei facultatea atenției și a observării extrem de atentă.
