Poetul Kabir, din a carui opera este oferita acum o selectiune de poeme, este una din cele mai fascinante personalitati din istoria misticii Indiei. Nascut in sau langa Benares, din parinti musulmani, probabil in jurul anului 1440, a devenit la o varsta frageda discipolul renumitului ascet hindus Ramananda. Ramananda a adus in nordul Indiei renasterea religioasa inceputa in sud de marele reformator al brahmanismului din veacul al XII lea, Ramanuja. Aceasta renastere a fost in parte o reactie impotriva formalismului cultului ortodox, care devenise prea accentuat, in parte o afirmare a cerintelor afective ale inimii, prin contrast cu intelectualismul exclusivist al filozofiei Vedanta si cu monismul exagerat aflat in centrul acestei filozofii. Propovaduirea lui Ramanuja a luat forma unei inflacarate devotiuni personale adresate lui Visnu, reprezentand aspectul personal al Naturii Divine: e vorba de acea religie mistica a iubirii care isi face aparitia peste tot la un anumit nivel de cultura spirituala si pe care dogmele si filozofiile nu o pot elimina.
Desi o astfel de devotiune este proprie hinduismului, gasindu si expresia in multe pasaje din Bhagavad Gita, in renasterea care a avut loc in evul mediu a acestei idei si practici religioase a existat o doza mare de sincretism. Ramananda, prin care spiritul ei a ajuns la Kabir, pare sa fi fost un om de o vasta cultura religioasa si plin de ravna misionara. Contemporan al momentului in care poezia plina de adevar si filozofia profunda a misticilor persani precum Attar, Sadi, Jalalu'ddin Rumi si Hafiz exercitau o puternica influenta asupra gandirii religioase indiene, Kabir a visat la o reconciliere a perspectivei intens personale a misticii islamice cu teologia traditionala a brahmanismului. Unii i au considerat pe amandoi acesti conducatori religiosi ca fiind influentati si de gandirea si vietuirea crestina: cum insa acesta e un punct asupra caruia autoritati competente in domeniu au pareri diametral opuse, nu vom incerca sa l luam in discutie aici. Totusi putem afirm cu certitudine ca in invatatura lor s au intalnit cel putin doua (si poate trei) curente de intensa cultura spirituala, asa cum in gandirea primilor crestini gandirea iudaica a intalnit o pe cea elenistica; tocmai una din caracteristicile cele mai remarcabile ale geniului lui Kabir este faptul ca in poemele lui a reusit sa contopeasca cele doua traditii "concurente" carora le a apartinut.
Desi a fost un mare reformator religios si intemeietorul unei scoli care numara astazi aproape un milion de hindusi, Kabir ramane pentru noi in primul rand supremul poet mistic a carui soarta s a asemanat cu cea a multor dezvaluitori ai Realitatii. Desi Kabir a urat orice exclusivism religios si a cautat mai inainte de toate sa i initieze pe oameni in libertatea divina, adeptii lui i au cinstit memoria ridicand din nou, in alt loc, barierele pe care el se caznise sa le dea jos. Insa minunatele sale cantece au supravietuit, ca expresii spontane ale viziunii si ale iubirii lui, si tocmai prin aceste cantece mai degraba decat prin invataturile didactice legate de numele lui, isi adreseaza el nemuritoarea chemare catre inimile oamenilor. In aceste poeme intalnim o gama vasta de emotii mistice: de la abstractiunile cele mai inalte si pasiunea cea mai ne lumeasca pentru Infinit pana la realizarea cea mai intima si mai personala a lui Dumnezeu, exprimata in metafore si in simboluri religioase imprumutate fara deosebire din doctrina musulmana sau din cea hindusa.
E imposibil de spus daca autorul lor a fost brahman sau sufi, vedantin sau vaishnavit. Asa cum a spus el insusi, a fost "deopotriva copilul lui Allah si al lui Ram." Acel Spirit Suprem pe care l a cunoscut si l a adorat si in a carui voioasa tovarasie a cautat sa aduca sufletele oamenilor transcende toate categoriile metafizice si toate definitiile doctrinare, dar le si include totodata; caci fiecare a contribuit cu ceva la descrierea acelei Totalitati simple si Infinite care S a revelat, dupa masura lor, credinciosilor de toate confesiunile devotati Lui.
Biografia lui Kabir este inconjurata de legende contradictorii, neputandu se avea incredere in nici una din ele. Unele au o sursa hindusa, altele una musulmana, sustinand ca a fost ba un sufi, ba un sfant brahman.
Numele lui insa e o dovada convingatoare ca a provenit dintr o familie de musulmani, si cea mai probabila varianta este cea dupa care Kabir a fost copilul natural sau infiat al unui tesator musulman din Benares, oras in care au avut loc toate evenimentele importante din viata lui.
In secolul al XV lea d.Ch. la Benares, tendintele sincretice ale religiei bhaktice ajunsesera la o maxima dezvoltare. Sufitii si brahmanii se intalneau frecvent pentru a dezbate probleme spirituale, membrii cei mai spirituali ai ambelor culte frecventand si unii si ceilalti invataturile lui Ramananda, a carui reputatie era pe atunci in plina inflorire.
Pe cand era inca un baietandru, Kabir a vazut in Ramananda pe invatatorul ce i era menit, dar stia ca sansele ca un guru hindus sa primeasca un musulman printre discipolii sai erau foarte mici. De aceea, s a ascuns pe treptele care duceau la raul Gange, acolo unde Ramananda avea obiceiul sa se imbaieze. Cand Maestrul, indreptandu se catre scaldatoare, calca pe neasteptate pe trupul lui Kabir si in mirarea lui exclama "Ram! Ram!", reprezentand numele avatarului sub a carui forma Ramananda i se inchina Domnului, Kabir putu spune ca primise mantra initierii chiar de pe buzele Maestrului si gratie ei fu primit printre ucenicii acestuia.
In ciuda protestelor brahmanilor ortodocsi ca si ale musulmanilor, si unii si altii iritati de aceasta dovada de dispret fata de granitele si distinctiile teologice, Kabir si a sustinut cu tarie pretentia, demonstrand astfel prin actiunile sale tocmai acel principiu de sinteza religioasa pe care Ramananda cautase sa l stabileasca pe plan intelectual. Se pare ca Ramananda l a acceptat ca discipol si cu toate ca in legendele musulmane renumitul sufi Takki din Jhansi apare ca maestru (pir) al lui Kabir la o varsta mai tarzie, sfantul hindus este singurul invatator uman caruia Kabir i se arata indatorat in poemele sale.
Putinul pe care l stim despre viata lui Kabir contrazice multe idei curente despre acest mistic oriental. Nu stim absolut nimic despre treptele pe care le a strabatut, fazele disciplinei pe care le a parcurs, sau modul in care s a dezvoltat geniul lui spiritual. Se pare ca a ramas ani indelungati ucenicul lui Ramananda, luand parte la dezbaterile teologice si filozofice pe care maestrul lui le tinea cu toti marii invatati (mulla) si brahmani ai vremii sale; e posibil ca familiarizarea sa cu terminologia hindusa si cea sufita sa fi avut loc in acest cadru. E posibil sa fi urmat invatamantul traditional dat unui contemplativ brahman sau sufit, dupa cum e la fel de posibil sa n o fi facut. In orice caz e limpede ca nu a imbratisat viata unui ascet profesionist si nici nu s a retras din lume pentru a se dedica asprimilor trupesti si urmaririi exclusive a vietii contemplative.
In paralel cu viata lui interioara de iubire si inchinare, cu expresia ei artistica in muzica si cuvinte - caci a fost un muzician la fel de mestesugit ca poetul - a trait viata sanatoasa si sarguitoare a mestesugarului oriental. Toate legendele cad de acord asupra acestui punct din biografia lui: Kabir a fost de meserie tesator, un om simplu, fara carte, care si a castigat traiul la razboiul de tesut. La fel ca Pavel care facea corturi, Boehme cizmarul sau Bunyan tinichigiul, Kabir a stiut cum sa imbine viziunea spirituala cu lucrul mainilor; munca manuala i a inlesnit, nicidecum impiedicat, meditatia plina de pasiune a inimii.
Urand austeritatile exclusiv corporale, Kabir nu a fost un ascet, ci un om casatorit, tata de familie - imprejurare pe care legendele hinduse provenite din mediul monahal incearca in van sa o ascunda sau sa o explice - care si a cantat ecstaticele cantece de divina iubire din chiar miezul vietii obisnuite, de zi cu zi. Aici, operele coroboreaza povestea traditionala a vietii lui. In repetate randuri, poetul ridica in slavi viata casnica, valoarea si realitatea existentei diurne, cu prilejurile ei de iubire si de renuntare, vadindu si intregul dispret fata de sfintenia profesionala a yoghinului, care "are barba mare si pletele incalcite si arata ca o capra," ca si fata de toti cei care cred ca e nevoie sa fuga de o lume imbibata de iubire, bucurie si frumusete - veritabilul teatru al cautarii omului - pentru a gasi acea Realitate Unica ce "si a intins forma Lui de iubire peste tot in lume."
Nu e nevoie sa fi citit multa literatura de sorginte ascetica pentru a recunoaste indrazneala si originalitatea acestei atitudini, in acea epoca si in acel loc. Din punctul de vedere al sfinteniei ortodoxe, fie ea musulmana sau hindusa, Kabir era pur si simplu un eretic; iar neincrederea lui fata de orice religie institutionalizata si formalism exterior - care era la fel de riguros si de intens precum cel al Quakerilor, de pilda - i a desavarsit reputatia de om periculos in cercurile ecleziastice. "Simpla unire" cu Realitatea Divina pe care el o slavea mereu ca fiind datoria si totodata fericirea fiecarui suflet era independenta de ritual si de asprimile corporale; Dumnezeul proslavit de el nu era "nici in Kaaba, nici in Kailas." Cei care Il cautau nu aveau de mers departe, caci El astepta sa fie descoperit pretutindeni, fiind mai accesibil "spalatoresei si tamplarului" decat sfantului prea convins de sfintenia sa.
