JAMES OSCAR NOYES (n. Niles, NY, 1829, d. New Orleans, 1872) se naşte într-o familie coborâtoare din primul val de colonişti şi în care vocaţia de pastor reformat este o tradiţie; unul dintre strămoşii săi se numără printre întemeietorii Universităţii Yale. Absolvă medicina la Harvard în anul 1853, apoi vizitează Europa, continuându-și studiile la Viena. Spirit însetat de cunoaștere și de aventură, pornește în 1854 în călătorie spre teatrul Războiului Crimeii, evenimentul de prim-plan al epocii. Asemenea multor aventurieri occidentali, se alătură forțelor otomane la Bucureşti, la recomandarea lui Stephen Bartlett Lakeman (Mazar paşa), și este înrolat în corpul medical al armatei lui Omer pașa. Călătoria sa prin Orient îl poartă prin marea tabără aliată de la Varna, apoi la Constantinopol, prin Anatolia până în Egipt. Este corespondent din Turcia, Palestina și Egipt pentru mai multe publicații, printre care New York Tribune și Detroit Free Press. La întoarcerea în Statele Unite devine proprietarul și editorul-șef al prestigioasei reviste culturale newyorkeze, Knickerbocker. La începutul Războiului de Secesiune este corespondent de front pentru Associated Press, apoi se angajează în afacerile cu furnituri militare. După război se stabilește la New Orleans, unde îndeplinește diverse funcții administrative importante; devine membru al Academiei de Arte și Științe din New Orleans. În afară de volumul de faţă şi de publicistica culturală, lasă un volum intitulat The Gipsies: Their Origin, History, and Manner of Life (1858).
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
James O. Noyes
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.25 (36)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (7)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă4 (19)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VIII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Ola în grupa mare - Fișe de lucru pentru preșcolari. Semestrul 2 (Vol. 4)15,3 lei17 leiÎn stoc-10%
-
Fun for Movers. Student's Book with online activities with audio and Home Fun Booklet 462,5 lei125 leiÎn stoc-50%