Ida Simons (1911-1960) debutează ca pianistă la nouăsprezece ani. După studii muzicale la Londra și la Paris, concertează cu orchestre renumite în întreaga Europă. Cariera îi este întreruptă de dezastrul celui de-al Doilea Război Mondial; a trecut prin mai multe lagăre de concentrare (Barneveld, Westerbork, Theresienstadt). Supraviețuiește, dar suferințele îndurate îi șubrezesc sănătatea, așa că renunță la carieră muzicală.
Descoperindu-și vocația literară relativ tîrziu, publică puțin: un volum de poezii în 1946, o culegere de nuvele în 1956 și romanul O fecioară nesăbuită în 1959, cu doar un an înainte de moarte. Postum, în 1961, apare romanul neterminat Ca apa în deșert.
