Glen Calleja este un poet, prozator, performer și designer de carte din Malta. Scrie în principal în limba maternă, malteza, dar a publicat, de asemenea, literatură în engleză, una dintre limbile oficiale ale arhipelagului. Interesat de proiectele care implică colaborări cu diverși alți artiști, Glen este absolvent de psihologie și filosofie și a lucrat ca jurnalist, scenarist și PR. Este cofondatorul AWL, un grup independent care are în centrul preocupărilor sale poezia și abordările interdisciplinare ale discursului poetic.
Calleja a fost implicat în proiecte precum „The Depot of Living Things” (2009) și „TKEĊNIR: kitchen work” (2010-2011).
Volumul de poezie Kull flghaxija kif mal-ghabex tnin u tmut sahhet il-jum (2014) a fost scris în urma unor interviuri cu persoane suferind de cancer sau cu oameni ale căror vieți au fost schimbate radical de această boală. În 2015 a avut un turneu de lecturi în patru orașe din România, sub titlul Outstaring Truth, varianta în limba engleză a cărții apărute în 2014.
A citit la ediția 108 a Clubului de lectură Institutul Blecher, în București, trezind interesul pentru traducerea sa în limba română. Un an mai târziu, rescrierea în limba engleză a cărții sale malteze vede lumina tiparului în traducere românească, sub titlul un asteroid fără umbră.
Vezi mai multe
produse din:
Autori \
Glen Calleja
Vezi toate produsele
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.25 (36)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (7)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă4 (19)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VIII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Ola în grupa mare - Fișe de lucru pentru preșcolari. Semestrul 2 (Vol. 4)15,3 lei17 leiÎn stoc-10%
-
Fun for Movers. Student's Book with online activities with audio and Home Fun Booklet 462,5 lei125 leiÎn stoc-50%