Edgar Allan Poe (1809‑1849) s‑a născut la Boston, Massachusetts. Şi‑a început studiile la Universitatea din Virginia, apoi, după o scurtă perioadă petrecută în armată, a început să publice articole de critică în periodice literare, devenind celebru pentru stilul său caustic, riguros, de o înaltă ţinută intelectuală şi cu o largă deschidere filosofică. Două dintre eseurile sale, Principiul poetic şi Filosofia compoziţiei, au rămas până astăzi repere de neocolit ale poeticii moderne. Considerat unul dintre cei mai provocatori scriitori ai secolului al XIX‑lea, cu o influenţă considerabilă în literatura americană şi europeană, părinte al prozei poliţiste şi precursor al romanului SF şi horror, şi‑a început cariera literară ca poet (cu Tamerlane and Other Poems, 1827 ; Poems, 1831). Singurul său roman finalizat, The Narrative of Arthur Gordon Pym (Povestea lui Arthur Gordon Pym), este publicat în 1838, iar primul volum de povestiri, Tales of the Grotesque and Arabesque, apare în 1840. Însă cartea care îl va impune definitiv în atenţia publicului este The Raven and Other Poems (1845) ; prin intermediul traducerilor lui Baudelaire, care îl descria ca pe „cel mai important scriitor al epocii”, reputaţia sa europeană începe totodată să capete un contur bine definit. Naraţiunile lui Poe, roman sau povestiri, au fost publicate la Editura Polirom grupate în următoarele volume: Masca Morţii Roşii şi alte povestiri (2003, 2012), Misterul lui Marie Rogêt şi alte povestiri (2005, 2008), Călătorii imaginare (2008), Cărăbuşul de aur şi alte povestiri (2011).
Autori \
Edgar Allan Poe
Vezi toate produsele
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.15 (39)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VII-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (8)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă3.95 (21)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Super Safari 2. Activity Book. Limba Engleză. Grupa mare (5-6 ani) + CD audio31,5 lei35 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Caiet pentru vacanța de vară. Clasa a V-a1.86 (7)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Antrenament pentru performanță. Matematică și explorarea mediului. Exerciții și probleme. Clasa a II-a26,1 lei29 leiÎn stoc-10%