TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Eckhart Tolle
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Învățătorul spiritual și scriitorul Eckhart Tolle s‑a născut în Germania și a studiat la Universitatea din Londra și la ­Cambridge. La 29 de ani, o transformare interioară, profundă și radicală, i‑a schimbat cursul vieții. Și‑a dedicat următorii ani înțelegerii, adâncirii acelei transformări și integrării ei în toate aspectele vieții sale, ceea ce a marcat începutul unei călătorii interioare căreia i s‑a dedicat în totalitate. Mai târziu, la Londra, și‑a început activitatea de consilier și învățător spiritual cu indivizi și grupuri mici. Din anul 1995 locuiește în Vancouver, Canada.

Eckhart Tolle este autorul cărții Puterea prezentului, ajunsă pe locul întâi pe lista bestsellerurilor The New York Times și tradusă în peste 33 de limbi, și al îndelung aclamatei continuări, Un pământ nou. Ambele sunt, în general, considerate a fi două dintre cele mai influente cărți de spiritualitate din toate timpurile. Printre celelalte lucrări ale lui Tolle se numără Liniștea vorbește, concepută pentru lectură contemplativă, și Puterea prezentului. Ghid practic.

Simple, dar profunde, învățăturile lui Eckhart au ajutat nenumărați oameni din întreaga lume să‑și găsească pacea interioară și să se simtă mai împliniți. În nucleul acestor precepte se află transformarea conștiinței, sau trezirea spirituală, pe care o consideră următorul pas în evoluția omenirii. Un aspect esențial al acesteia este trans­cenderea stărilor de conștiință ale personalității. E o condiție necesară nu numai în vederea atingerii fericirii, dar și pentru oprirea violenței care a cuprins planeta.

Tolle este unul dintre cei mai apreciați vorbitori în public. Călătorește și predă cursuri în întreaga lume. Multe dintre conferințele, cursurile intensive și meditațiile sale sunt publicate pe CD‑uri și DVD‑uri. Discursurile sale sunt în engleză, dar, ocazional, Tolle ține conferințe și în germană sau spaniolă.