Filosof, istoric si orientalist de renume, Paul Deussen (1845-1919) s-a numarat printre primii cercetatori occidentali care s-au ocupat cu seriozitate si metoda de studiul filosofiei indiene.
Din 1867, aflat in Berlin, s-a dedicat studiului limbilor greaca si latina si al filosofiei. In hegelianul Werder, a cunoscut cea dintai prezentare a doctrinelor lui Kant si Schopenhauer. Si-a dat examenul de doctorat in 1869, in Marburg, cu o lucrare despre Sofistul lui Platon.
Discipol devotat al lui Arthur Schopenhauer al carui continuator in materie de studiu al hinduismului se considera,a fostin acelasi timp prieten apropiat si editor al lui Friedrich Nietzsche.
Deussen si-a dedicat intreaga viata studiilor de indianistica, devenind profesor de filosofie vedantina si de limba sanskrita la universitatea din Kiel.
De bigota cucernicie in care fusese crescut in casa parinteasca din Wuppertal, el s-a dezbarat pana la a ajunge la conceptia ca nucleul tuturor religiilor ar fi identic pentru toti oamenii. Sub influenta religiei si a filosofiei indiene, Deussen renuntase si la credinta intr-un Dumnezeu personal in sensul crestinismului si adoptase conceptia "ca fiinta suprema ar fi deasupra oricarei personalitati" si "ca va veni timpul cand vom fi cu totii uniti in convingerea: Cred intr-un Dumnezeu viu, nu insa si intr-unul personal."
In Upanisade, Deussen gaseste suportul teoretic al unui idealism al cunoasterii in doctrina ca "aceasta intreaga ordine spatiala a lumii se bazeaza numai pe o iluzie (maya) innascuta prin constitutia intelectului nostru, ca in realitate nu exista decat o Fiinta situata deasupra spatiului si timpului, pluralitatii si devenirii, care se manifesta in toate formele naturii si pe care eu o simt si o gasesc in launtru-mi intreaga si nedivizata, ca pe propriu-mi Sine, ca pe Atman" (Saizeci de Upanisade ale Vedei, Cuvant inainte, p. X).
