TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Carlos Ruiz Zafón
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Carlos Ruiz Zafón s-a născut la Barcelona în 1964 și a murit în 2020 la Los Angeles. A lucrat în publicitate şi a colaborat la reviste prestigioase, precum La Vanguardia sau El País. A trăit câţiva ani în Los Angeles, unde a scris scenarii de film.

Şi-a început cariera literară în 1993 cu o carte pentru copii, Prinţul din negură (Polirom, 2011, 2015, 2017), pentru care i s-a decernat Premio Edebé. I-au urmat romanele Palatul de la Miazănoapte (1994; Polirom, 2011, 2015, 2017), Luminile din septembrie (1995; Polirom, 2012, 2017), Marina (1999; Polirom, 2010, 2013), Umbra vîntului (2001; Polirom, 2005, 2013), care a fost distins cu Prix du Meilleur Livre Étranger în 2004, Prizonierul cerului (2011; Polirom, 2012, 2013).

În anul 2008 a apărut Jocul îngerului (Polirom, 2009, 2013). Cel mai recent roman al său, Labirintul spiritelor, a fost publicat în Spania în 2016 şi încheie faimoasa tetralogie intitulată Cimitirul Cărţilor Uitate. Cărţile sale au fost traduse în peste patruzeci de limbi şi au cucerit numeroase premii şi milioane de cititori de pe toate continentele.