Augusto Boal (1931–2009) s-a născut la Rio de Janeiro, într-o familie de origine portugheză. A studiat ingineria și chimia, dar interesul pentru teatru, existent încă din copilărie, l-a purtat pe alt drum începând din anii ’50, când a ajuns la New York. După ce a urmat cursuri de dramaturgie și chimie la Columbia University, și-a pus în scenă primele piese personale. Întors în Brazilia în 1955, și-a început cu adevărat opera teatrală. La Arena, în São Paolo, a creat o serie de exerciții de teatru pornind de la legătura strânsă dintre societate, artă, tradiție și atitudini personale și cercetând sistematic relația artă-societate. Convins că teatrul poate provoca revoluții socio-culturale, influențat de spiritul revoluționar al anilor ’60, a făcut teatru militant în mai multe ipostaze – dramaturg, regizor, profesor.
Teatrul Oprimaților, conceptul care l-a impus la nivel internațional, este expus în volumul omonim publicat în 1974, după ce în 1971 a petrecut trei luni în arest, în Brazilia, iar apoi s-a exilat în Argentina, continuându-și cercetările. Teatrul oprimaților, care discuta posibilități de implicare a spectatorului pasiv astfel încât el să-și găsească propriile căi spre schimbare, a fost tradus în numeroase țări, unde tehnicile sale au devenit din ce în ce mai răspândite. În 1978, a devenit profesor la Sorbona, unde a predat metoda sa radicală, a susținut ateliere și a organizat festivaluri. În 1986, după ce junta militară a pierdut puterea, s-a întors la Rio de Janeiro, a înființat un centru dedicat Teatrului Oprimaților și a contribuit la dezvoltarea unor companii specializate în spectacole de comunitate, propunând și alte concepte noi, precum „teatru invizibil“ și „teatru legislativ“. A publicat mai multe volume, a primit titlul de doctor honoris causa de la mai multe universități și a influențat decisiv teatrul timpului său și arta viitorului, pe care și-a dorit-o bine ancorată în contextul ei și, mai mult, chiar un instrument de abordare și schimbare a contextului.
