Anita Nair este o bine cunoscută şi îndrăgită scriitoare anglo-indiană, născută la Mundakottakurissi, lângă Shoranur, în statul Kerala. Pe lângă romane, cu care a repurtat succese internaţionale, fiind apreciate deopotrivă de cititori şi de critica literară, a mai scris poezie, literatură pentru copii şi de călătorie. Prima sa carte, o colecţie de povestiri intitulată Satyr of the Subway (1997), a fost compusă pe când era director de creaţie la o agenţie de publicitate din Bangalore şi i-a adus o bursă la Virginia Center for Creative Arts. Au urmat The Better Man (2000) şi Ladies Coupé (2001), traduse în peste douăzeci de limbi, cea de a doua fiind considerată una dintre primele cinci cârţi ale anului 2002 în India. Cel mai recent roman al Anitei Nair este Lessons in Forgetting (2010), o sensibilă explorare a ceea ce înseamnă datorie şi trădare şi delicata frumuseţe a celei de-a doua şanse, şi s-a bucurat de o largă şi entuziastă apreciere. Romanul Cele nouă chipuri ale inimii (Mistress, 2005), devenit bestseller internaţional, a fost finalist la premiul PEN/Beyond Margins pe anul 2007 în SUA, la LiBeraturpreis (2007) în Germania şi nominalizat la Orange Prize în Marea Britanie în 2008, fiind şi el publicat în douăzeci de ţări.
Autori \
Anita Nair
Vă recomandăm
-
Eseul. Varianta rapidă de pregătire pentru Bacalaureat. Literatura română4.18 (40)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro del alumno + MP3 descargable5 (2)138 lei184 leiÎn stoc-25%
-
Matematică. Clasa a V-a. Semestrul 2 - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor5 (3)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Gente hoy 1. Nivel A1-A2. Libro de trabajo + MP3 descargable5 (2)81 lei108 leiÎn stoc-25%
-
Teste pentru succes. Evaluarea Națională 2024 Limba și Literatură Română clasa a VIII-a4.5 (18)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%
-
Bacalaureat. Eseul. Literatura română. Pregătire individuală pentru proba scrisă3.95 (21)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Super Safari 2. Activity Book. Limba Engleză. Grupa mare (5-6 ani) + CD audio31,5 lei35 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Caiet pentru vacanța de vară. Clasa a V-a2.11 (9)24,75 lei27,5 leiÎn stoc-10%
-
Matematică. Clasa a VI-a. Partea a 2-a - Traseul albastru. Clubul Matematicienilor3 (2)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Cartea mea de gramatică. Clasa a V-a. Limba și literatura română4.5 (4)27 lei30 leiÎn stoc-10%
-
Antrenament pentru performanță. Matematică și explorarea mediului. Exerciții și probleme. Clasa a II-a26,1 lei29 leiÎn stoc-10%
-
Teste pentru evaluarea națională. Limba și literatura română. Matematică. Clasa a IV-a5 (2)29,7 lei33 leiÎn stoc-10%