TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Andrei Tinu
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Studii: Doctor în istorie (din anul 2014), cu teza Primăvara de la Praga, sub coordonarea prof. univ. dr. Mihai Retegan – Facultatea de Istorie, Universitatea din București; master în Studii religioase și juridico-canonice ale celor trei mari religii monoteiste – mozaică, creștină și islamică (2015-2017); curs postuniversitar Protocol și etichetă în diplomație – Institutul Diplomatic Român (2014); curs postuniversitar Securitate și bună guvernare – Colegiul Național de Apărare (2014); master în Medierea conflictelor în drept (2009); licențiat în drept – Facultatea de Drept, Universitatea „Titu Maiorescu” din București (promoția 2008).

Activitate profesională: lector universitar doctor la Facultatea de Drept, Universitatea „Titu Maiorescu” din București (din 2018); președinte, cu rang de secretar de stat, în cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie (martie 2017 – decembrie 2019, ianuarie – mai 2020, octombrie 2020); asistent universitar – Facultatea de Drept, Universitatea „Titu Maiorescu” din București (2014-2018); vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, în cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie (februarie 2014 – martie 2016).

Afiliere științifică: Cercetător științific asociat în cadrul Departamentului de drept public al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române (din 2018); Asociația Română de Drept Constituțional – membru.
Distincții: „Crucea Mitropoliei Basarabiei” pentru mireni, decorație conferită de IPS Petru pentru merite deosebite față de Mitropolia Basarabiei în promovarea creștinismului românesc și a idealurilor naționale.

Cărți publicate: Istoria statului și dreptului românesc, Ed. Hamangiu, București (trei ediții – 2018, 2020 și 2022); Introducere în dreptul administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2021; Dumitru Tinu și Adevărul (vol. 1: Ieșirea din tranșee: 1989-1995, vol. 2: Spre stația speranței: 1996-2002), Ed. Neverland, București, 2020; Enciclopedia Juridică Română. Volumul I – A-C (redactor termeni Istoria dreptului românesc), Ed. Universul Juridic, 2018; Scînteia de la Praga, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015; Dezbateri universitare: culegere de discursuri (coord.), Ed. Universității „Titu Maiorescu”, București, 2013; Otrava de aur: ferma de vipere de la 0 la profit (coord.), București, 2012; Moștenirea, Ed. Nouă, București, 2010.