TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ André Gide
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

André Gide (1869-1951) este un nume de prim rang al literaturii franceze din prima jumătate a secolului XX. Educat într-o austeră familie protestantă, îşi începe destul de devreme revolta împotriva conformismului social şi religios, iar literatura sa va fi de la început expresia acestei răzvrătiri; de fapt, scrie Maurice Nadeau, „toată opera lui André Gide trimite la autorul său şi poate nu e alt scriitor care să se afle în cărţile sale mai mult decît el”. După Les Cahiers d’André Walter (1890), primă încercare în manieră simbolistă, „tratatele” lirice reunite mai tîrziu în volum şi Les nourritures terrestres (Fructele pămîntului, 1897), publică în 1914 Les Caves du Vatican (Pivniţele Vaticanului), iar în 1925 romanul său cel mai cunoscut, Les Faux-monnayeurs (Falsificatorii de bani). Apropiat de cercurile moderniste pariziene, se numără printre fondatorii Nouvelle Revue Française (1908). Atent la marile tensiuni politice ale epocii, denunţă în Voyage au Congo şi Retour du Tchad sistemul colonial francez şi intră în Comitetul intelectualilor antifascişti. Aderă la ideologia comunistă, dar, după un sejur în Uniunea Sovietică, publică, sub titlul Retour de l’URSS, o critică virulentă a totalitarismului stalinist pe care, în ciuda eforturilor oficialităţilor sovietice de a-l ascunde, îl văzuse la faţa locului, în toată impostura lui. Din scrisul său, celebrînd libertatea de a refuza normele sociale şi căutarea fericirii ca suprem ţel individual, nu lipsesc momentele de scandal (de pildă, Corydon, 1924, cuprinzînd patru dialoguri despre homosexualitate), dar nici cele ale deplinei recunoaşteri: în 1947 i se acordă Premiul Nobel pentru Literatură.