Ana Rotea a fost mai întâi povestitoare. Povestitul a început chiar de când era foarte mică, sau, mai precis, de când a ascultat prima poveste la pick-up (aparatul ăla vechi de care copiii de azi n-au auzit) şi a vrut să o spună mai departe.
Toată copilăria ei le-a povestit fraţilor, dar şi copiilor de afară, în timpul pauzelor de la joacă, tot ce citea sau își imagina, tot ce era frumos de povestit: despre copii şi adulţi, despre animale şi lucruri.
A continuat să povestească, mai în glumă sau mai în serios, în timp ce urma Facultatea de Drept şi alte cursuri, iar apoi în timp ce lucra, în timp ce şofa, în timpul cinei cu familia sau la ora de culcare a băiatului ei.
Pentru că cei mai fideli ascultători i-au fost dintotdeauna copiii, a decis de curând să le scrie o carte. Cartea va putea ajunge în mult mai multe locuri şi la mult mai mulţi ascultători, a gândit povestitoarea şi a devenit autoare.
