Prozator și dramaturg francez, Alphonse Daudet s-a născut la Nimes, pe data de 13 mai 1840. Tatăl sau făcea parte dintr-o familie de țărani, dar faptul că s-a căsătorit cu fiica unui negustor de mătăsuri a asigurat familiei o viață relativ îmbelșugată. După 1848, tatăl este nevoit să-și închidă atelierele și să plece spre Lyon, pentru a-și găși o nouă meserie. După un an, familia îl urmează la Croix-Rousse, în cartierul Terreaux. Alphonse și fratele sau mai mare, Ernest, intră la școală de cântăreți bisericești Saint-Pierre, unde își pot face studiile gratuit. Decât să asiste la orele prea lungi de școală, Alphonse preferă să se plimbe prin oraș sau cu barca pe răul Sane. Totuși, el este un elev dotat, care obține rezultate bune și manifestă în special interes pentru literatură.
Din 1855, el chiar începe să scrie. În 1856 devine supraveghetor la Colegiul din Ales. În timpul petrecut aici, trece printr-o iubire nefericită și are o tentativă de sinucidere. Se reîntoarce la Paris, la fratele său, cu speranța începerii unei cariere literare. Mai târziu, el își va aminti despre adolescența sa în cartea Le Petit Chose (1868).
Debutul lui Alphonse Daudet are loc în 1858, când publică o culegere de versuri, Les Amoureuses. În 1860, el este numit secretar al ducelui de Morny, președinte al corpului legislativ și personaj important al celui de-al Doilea Imperiu. Această slujbă îi oferă o mare libertate și îi dă posibilitatea să observe lumea politică.
În 1861, la indicația medicilor, care îl suspectau de tuberculoză, scriitorul pleacă în Algeria pentru trei luni de odihnă. În această perioada, prima lui piesă de teatru, La Derniere Idole, este jucată la Paris și are un mare succes. Revenit în țară, viața lui în Paris este strălucitoare, participă la evenimente mondene și piesele sale de teatru sunt apreciate (Les Absents, L`Oeillet Blanc).
În 1863 își petrece vara în Provence, unde găsește o moară abandonată, pitorească moară Tissot, care îi apare că un simbol al acelei zone amenințate de progres. Daudet vrea să transmită acest sentiment și prietenilor săi parizieni, astfel că în 1865, după moartea ducelui de Morny, se consacră în totalitate scrisului și publică Lettres de mon moulin.
În 1867 se căsătorește cu Julia Allard, o tânără din înalta societate pariziană, care îi va fi, pe lângă soție, și o colaboratoare devotată.
În anii care urmează, Daudet scrie foarte mult: Les Contes du Lundi (1873), Fromont Jeune et Risler An (1874), Jack (1876), Le Nabab (1877), Les Rois en exil (1879), Numa Roumestan (1881). Are două eșecuri teatrale cu piesele Lise Tavernier și L`Arlesienne, a căror muzică a fost compusă de Bizet. Publicarea lui Tartarin de Tarascon (1872) nu are nici ea succesul sperat.
Începând cu 1880, Daudet suferă de primele atacuri ale unei maladii incurabile a măduvei, la început confundată de medici cu reumatismul. El este nevoit să facă diverse cure, în special în Alpi. Totuși, operele lui nu încetează să apară: L`Evangeliste (1883), Sapho (1884), Tartarin sur les Alpes (1885), L`Immortel (1889) și Trente Ans de Paris (1888). Boala sa agravandu-se, Daudet încetează să mai scrie, ultimul sau roman fiind Soutien de Famille (1897). Continuă, totuși, să exercite o mare influență în cercurile literare. Se stinge din viață în urma unui atac de cord, la 16 decembrie 1897.
