TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Alin Sorin Nicolescu
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Studii. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din Craiova în 1996, în 2007 masterul de Drept public al Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Tg. Jiu, iar în 2018 a obținut titlul de Doctor în Drept la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” din București, cu o teză dedicată Infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, publicată în 2018 la Ed. Hamangiu.

Activitate profesională. Este judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, asistent universitar la materia drept penal, în cadrul Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” din București și speaker Juridice.ro. A fost judecător la Curtea de Apel București până în luna mai 2019. Are o experiență de peste 20 de ani ca judecător. A participat la numeroase seminare organizate de I.N.M., C.S.M., Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova. Membru desemnat în comisia de elaborare a subiectelor de examen pentru admiterea în magistratură în aprilie 2018, în comisiile examenelor de capacitate și promovare în funcții de execuție a judecătorilor, precum și în comisiile de elaborare a subiectelor pentru admitere la SNG sau a grefierilor din sursă externă.

Publicații. A prezentat lucrări în aria dreptului penal și procesual penal la mai multe conferințe științifice organizate de Universitatea „Titu Maiorescu” din București și Universitatea „Nicolae Titulescu” din București; este co-autor al lucrărilor Drept procesual penal. Partea generală. Note de curs, trei ediții, Ed. Hamangiu, 2016, 2020 și 2021, și Drept procesual penal. Partea specială. Note de curs, trei ediții, Ed. Hamangiu, 2017, 2020 și 2022; autor al monografiei Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, Ed. Hamangiu, 2018, precum și a numeroase alte studii și articole.