"Numele meu este Alexandru-Codruț Ivașcu, am 22 de ani și fac parte din gloata de intermediari ai acestei lumi. Am început să scriu când am luat prima gură sănătoasă de impas în viață, iar de atunci, nu m-am mai oprit. Să-i ceri poetului să nu mai scrie este precum i-ai cere vântului să nu mai bată, ori focului să nu mai ardă.
Liceul pe care l-am absolvit a fost Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, acolo am întâlnit primii oameni, în afara familiei mele, care mi-au apreciat poezia, o mână de profesori și elevi. Tot acolo, am întâlnit primii oameni care nu mi-au apreciat poezia, cealaltă mână de profesori și elevi. Această situație m-a frapat și m-a făcut să realizez că poezia bună ori poezia proastă este doar mit, totul este un joc al părerilor, al percepțiilor. În aceeași perioadă, am întâlnit persoana care mi-a pus pe spate primul set de aripi, doamna Ana Enescu, profesor de Limbă și literatură română, persoana care mi-a fost prima călăuză pe acest drum.
După liceu a venit perioada de facultate, o perioadă scurtă de 1 an, de care îmi amintesc nostalgic pentru bețiile crunte finalizate cu succes. Perioadă în care am format o strânsă legătură cu alcoolul și tutunul, iar de atunci am rămas nedespărțiți.
A urmat momentul în care mi-am luat destinul în palme sau, mai bine spus, în pumni. Am decis să plec în Olanda pentru a munci, iar prezentul mă găsește tot aici, însă viitorul apropiat mă va găsi întorcându-mă în țară.
Nu aș putea răspunde vreodată la întrebarea „cine este Alexandru-Codruț Ivașcu?”. De ce nu aș putea face asta? Deoarece caracterizarea poeziei și caracterizarea unei persoane sunt identice. Un joc al percepției."
