TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Aharon Appelfeld

Aharon Appelfeld, unul dintre reprezentantii de marca ai literaturii israeliene contemporane, s-a nascut in 1932, la Cernauti. In timpul manifestarilor antisemite care au precedat izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, a fost deportat intr-un lagar de munca din Transnistria, de unde a reusit sa evadeze la virsta de opt ani. A supravietuit vreme de trei ani traind prin paduri, iar 1944 s-a alaturat Armatei Rosii. La scurt timp a reusit sa fuga in Italia, iar in 1946 a emigrat in Palestina. A studiat la Universitatea Ebraica din Ierusalim si a predat literatura ebraica la Universitatea Ben-Gurion. La sfirsitul anilor ’50 a inceput sa publice in ebraica, devenind unul dintre cei mai cunoscuti si mai apreciati scriitori israelieni. In 1983 i-a fost decernat Premiul Israel pentru literatura, iar in 2005, Premiul Nelly-Sachs pentru intreaga opera literara. Dintre romanele sale, traduse deja in peste treizeci de limbi, au aparut pina acum in limba romana Badenheim 1939 (1979; Polirom, 2007), Pentru toate pacatele (Hasefer, 2000), Caterina (1989; Univers, 2002) si Povestea unei vieti (1999; Polirom, 2009), distins in 2004 cu Premiul Médicis pentru literatura straina.