TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Adina Dragomirescu
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Adina Dragomirescu (n. 4 mai 1983). Absolventă a Facultății de Litere a Universității din București în 2005 și a masteratului Limba română. Structură și strategii de comunicare în 2006. Doctor în filologie din 2009, cu teza Ergativitatea. Structuri sintactice la limita dintre tranzitiv și intranzitiv, coordonată de prof. univ. dr. Gabriela Pană Dindelegan. Bursă postdoctorală (2011-2013) în proiectul „Valorificarea identităților culturale în procesele globale", patronat de Academia Română, în cadrul căruia lucrează la o cercetare monografică despre supinul românesc. Din 2005, asistent de cercetare și, din 2008, cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti", Sectorul de gramatică. Din 2008, asistent la Departamentul de lingvistică al Facultății de Litere, unde predă sintaxă, morfologie, fonetică și fonologie, stilistică funcțională, didactică.
Cărți: Ergativitatea. Tipologie, sintaxă, semantică, București, 2010. În colab.: Gramatica de bază a limbii române şi Caiet de exerciții, București, 2010; Morfosintaxa limbii române, București, 2010; Ești COOL și dacă vorbești corect, București, 2010. Peste 35 de articole de morfologie, sintaxă și gramatică normativă și 25 de recenzii și prezentări de carte în revistele Revue roumaine de linguistique, Limba română, Studii și cercetări lingvistice, Limbă și literatură, Limba și literatura română sau în volume colective. Lucrări în curs, în colab.: Romanian Grammar. A Linguistic Introduction, ed. Gabriela Pană Dindelegan, acceptată la Oxford University Press; Tratatul de istorie a limbii române, vol. III, ed. Gh. Chivu.