Zilele abandonului

Andreea Crăcan
Andreea Crăcan 15 Octombrie, 2020
946

Zilele abandonului de Elena Ferrante este un roman sfâșietor, surprinzător și dur. O avem ca protagonistă pe Olga, o femeie care a renunțat la visul ei de a scrie pentru a se dedica întru totul familiei sale. Soțul său Mario și cei doi copii au devenit universul ei, însă acesta se zdruncină odată cu apariția cuvântului ,,divorț”.

 

În cele puțin peste 200 de pagini, Ferrante o transformă pe Olga din soția îndrăgostită și mama dedicată într-o umbră a femeii din trecut. Stresul, anxietatea și neliniștea pun stăpânire pe gândurile ei, fapt ce conduce la o ruptură dintre imaginar și realitate. Protagonista ajunge deseori să se întrebe dacă va mai fi în stare să aibă grijă de copii, sarcinile zilnice devenind o adevărată corvoadă.

 

Ferrante nu prezintă divorțul din perspectiva femeii obiective, ci pune accentul pe suferința care are loc în sufletul acesteia. Teama, trădarea și goliciunea sunt doar o parte dintre trăirile Olgăi. Aceasta pierde treptat contactul cu cei din jur și se simte din ce în ce mai singură, toate astea în timp ce se luptă să înțeleagă motivele reale pentru care soțul ei a ales să o părăsească.

 

Zilele abandonului reprezintă decăderea și totodată renașterea unei femei rănite. Este un roman care prezintă fără pic de ascunzișuri nefericirea protagonistei. Deși totul pare sumbru și depresiv, atmosfera se înveselește prin decorul fabulous din frumoasa Italie, țară în cartea a fost și bestseller. Recomand acest roman oricărui cititor care își dorește o introducere în universul literar al inegalabilei Elena Ferrante, prin intermediul unei relatări scurte, dar de impact, a unora dintre cele mai profunde trăiri pe care o femeie le poate experimenta. Deși în prezent romanul este distribuit cu denumirea de Zilele abandonului, în edițiile mai vechi poate fi regăsit sub titulatura Zilele regăsirii mele.

Zilele abandonului
Zilele abandonului
Elena Ferrante
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram