Pe muntele Balou seceta e mai cruntă ca niciodată, întreg satul decide să fugă din calea pârjolirii și a foametei. Nimic nu rămâne în urmă, doar zăpușeala și liniștea înspăimântătoare care pun stăpânire pe tărâmul părăsit.

Xianye se simte prea bătrân pentru a fugi alături de ceilalți. Îi stă alături un câine orb și un ultim lujer de porumb, ieșit cumva la lumină din pământul uscat și crăpat. Xianye simte că șansa lui de a supraviețui ține de acest lujer, de coacerea porumbului. Așa că jură să facă tot ce e posibil pentru a-l proteja. Însă lipsa hranei, a apei, armatele înnebunite de șobolani flămânzi, haitele de lupi și singurătatea fac misiunea sa aproape imposibilă.

Și totuși, bătrânul Xianye și-a propus să nu se lase înfrânt. Fie ce-o fi!