Zece cuvântări la Postul Mare

Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie 04 Ianuarie, 2017
1982

Într-una dintre biografiile ce i-au fost dedicate, Sfântul Nectarie de Eghina a fost denumit ca fiind un sfânt al zilelor noastre. Consider că acest apelativ este unul cât se poate de inspirat ales. Și aceasta din două motive: mai întâi pentru că prin această formulare se atestă faptul că în orice vreme și în orice epocă se ridică dintre oamenii obișnuiți sfinți ai lui Dumnezeu și mai apoi pentru că discursul și predica Sfântului Nectarie sunt, într-adevăr, adaptate la spiritul vremurilor acestora. Iar acest fapt îl atestă foarte bine prin cele 10 predici cuprinse în acest volum, în care acesta îi amintește omului contemporan cine este el în raport cu Dumnezeu și cu sine însuși, însă detașându-se de abordarea strict duhovnicească ce ar fi putut fi suspectată de misticism bolnăvicios, și vorbind chiar pe limba acestuia din urmă, apelând la un ton cvasi-intelectualist, mai ușor de digerat de către spiritele realiste sau prea puțin aplecate spre cele ale misticii.
Așadar, o carte ce se adresează în egală măsură oamenilor duhovnicești și intelectualilor, din care și unii și ceilalți vor înțelege fără doar și poate care le este de fapt rostul și menirea pe acest pământ și mai cu seamă care este raportarea corectă față de Dumnezeu.

Zece cuvântări la Postul Mare
Zece cuvântări la Postul Mare
Sfântul Nectarie din Eghina
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram