Citind Watchmen am rămas cu impresia că am citit unul dintre cele mai complexe romane de până acum. Nu numai că a devenit un titlu de referință, revoluționând modul de a crea benzi desenate, dar intriga fascinantă, complexitatea personajelor, introducerea anexelor pentru a completa desfășurarea acțiunii impun Watchmen ca fiind o adevărată operă literară.

Acțiunea se desfășoară într-o lume în care SUA a câștigat Războiul din Vietnam, Nixon a rămas președinte, scăpând de scandalul Watergate, iar cultul supereroilor decade după perioada de glorie a  grupului Minutemen. Dr. Manhattan este cel care apără Statele Unite în fața adversarilor comuniști, el fiind singurul care are cu adevărat puteri extraordinare. Cu toate acestea, romanul nu este despre supereroi, despre cum prind ei răufăcători, despre cum salvează lumea de războiul nuclear. Este despre cum se comportă oamenii în diferite situații la limita dintre bine și rău, despre alegerile făcute. În cele din urmă, este despre fragilitatea umanității în fața pericolului care o amenință din exterior dar, cel mai important, din interiorul ei.

Toate personajele principale transmit acest sentiment al dezechilibrului moral. Pare că la fiecare pas al acțiunii ei trebuie să raspundă la întrebările: care dintre cele două este un rău mai mic? ce este mai bine pentru mine? sunt un justițiar sau un simplu om? pun cu adevărat salvarea lumii în fața intereselor proprii? Pentru mine cel mai fascinant personaj a fost Rorsharch. El este singurul care nu se schimbă (chiar și The Comedian are momente de slăbiciune), singurul care, indiferent de situație, rămâne cu principiile sale. Dar nu este un personaj plat și acest lucuru este extraordinar, el fiind cel care păstrează idealurile supereroilor și le readuce în imorala nouă lume.

P.S. Urmăriți cu atenție povestea piratului naufragiat. Apare în interludii ale acțiunii ca o paralelă simplistă a întregii povești dar este extraordinară și ca poveste în sine.