Ce m-a impresionat la romanul lui Sijon e uşurinţa cu care reuşeşte să creeze o atmosferă memorabilă, prin fraze scurte, simple, fără a fi aforistice. Islanda anilor 1880 e schiţată în tuşe scurte, fine, dar mâna e sigură, asta e clar. Vulpea albastră e proaspătă şi răcoroasă, astfel încât, dacă îţi ridici puţin privirea din carte, te vei aştepta să fii înconjurat de zăpadă, frig şi viscol. Din punctul meu de vedere, acesta e punctul forte al romanului – decorul, atmosfera, personajele fiind doar pretexte proiectate într-un peisaj de vis şi, totuşi, necruţător.